Superheadz Clap face poze in… miniatura

de: Victor Rizescu
14 12. 2011

Daca nu sunteti pasionati de DSLR-uri si nu vreti sa va faceti loc in bagaje nici macar pentru un aparat foto compact, atunci Superheadz Clap Camera este solutia ideala pentru dumneavoastra.

Dupa cum se poate observa si in poze, jucaria este atat de mica, incat aveti toate sansele sa o rataciti in buzunar. Practic, avem de-a face cu un stick cu lentila sau, mai bine zis, cu un card reader, pentru ca micutul aparat accepta microSD-uri de pana la 16GB. Minicamera este capabila sa fotografieze la o rezolutie de 2 megapixeli si filmeaza la o rezolutie de 720×480.

Bineinteles ca aceste specificatii nu o recomanda drept fotograf de nunta, dar in cazuri mai putin speciale poate fi destul de utila. Avand in vedere dimensiunile de invidiat, jucaria trece neobservata, mai ales pe post de camera ascunsa.

Superheadz Clap Camera este disponibila in sase variante de culoare si poate fi achizitionata pentru aproximativ 50 de dolari, momentan doar din Japonia.
[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/Superheadz Clap Camera/]